Descoperă Flandra, o regiune frumoasă din Belgia

Flandra este una din cele trei regiuni care compun Belgia și care regrupează peste 50% din populația țării. Frumusețea acestei zone și importanța sa culturală sunt recunoscute la nivel mondial. Bruges de exemplu este considerat unul din cele mai frumoase orașe din Europa. Cele mai populare orașe din Flandra sunt Bruges, Anvers și Gand, fiecare din ele posedă un farmec greu de găsit altundeva în Europa. Canale, castele medievale, catedrale, toate formează un peisaj de basm.

Gand (Gent). Gand este capitala Flandrei orientale, o veritabilă comoară de descoperit. Vei găsi aici edificii incredibile precum Castelul din Gand, Biserica Sf. Nicolae sau Catedrala St. Bavon. Această zonă medievală te va transporta în trecut. Plimbă-te pe străduțele înguste și admiră arhitectura de excepție. În luna iulie la Gand se organizează festivalul 10 Days Off.

Anvers (Antwerpen). Anvers oferă turiștilor o mulțime de atracții. Lasă-te sedus de farmecul medieval al orașului. Pasionații de istorie și arhitectură vor fi seduși de Catedrala Notre Dame, de biserica Saint Charles Borromée și de Grote Markt, piața principală din Anvers. Muzel Regal și Muzeul Rubens nu trebuie să lipsească de pe lista de atracții vizitate. Pentru momente de lux nu trebuie să ratezi Cartierul Diamantului care adpostește bijuterii, magazine și tot ce se află în legătură cu acest prețios diamant.

Bruges (Brugge) este un oraș romantic. Canale, atmosferă relaxantă, lipsa mașinilor…un oraș perfect pentru un week-end în doi. Printre cele mai cunoscute atracții ale orașului amintim t’Zand (o piață mică care se ține în fiecare Sâmbătă), Catedrala Saint Saveur, Grote Markt, Bazilica Sfântului Sânge sau lacul Minnewater. Ce poate fi mai relaxant și mai romantic decât o plimbare cu barca pe lac? Bruges adăpostește un număr incredibil de braserii. Cu alte cuvinte, este paradisul băutorilor de bere, ceea ce face din Brugge Proeft, festivalul de bere organizat între 11-12 septembrie o experiență unică.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?