Lucruri pe care le putem face cu un măr

Mărul este unul dintre fructele cele mai des întâlnite în magazinele româneşti. Aşadar, dacă sunteţi consumatori de fructe, mai mult ca sigur aveţi unul prin bucătărie. În afară de a îl consuma simplu sau sub formă de suc, există o serie de lucruri la care vă poate fi util.

Nu o să vorbim de proprietăţile lui ci de micile trucuri la care poate fi folosit. Multe dintre ele nu sunt cunoscute de foarte multă lume.

De exemplu, în cazul în care gătiţi foarte des pui la cuptor e posibil să fi observat că de multe ori acesta iese foarte uscat sau mai uscat decât aţi dori. Dacă umblaţi la temperatura cuptorului sau îl expuneţi mai puţin coacerii, e posibil ca acesta să fie insuficient de copt.
Pentru ca să se coacă suficient de mult şi să fie suculent puteţi pune un măr în mijlocul puiului. Acesta nu va mai ieşi uscat chiar dacă păstraţi aceeaşi temperatură şi îl ţineţi la cuptor la fel de mult.

Puteţi păstra prăjiturile pentru mult timp savuroase dacă în mijlocul lor veţi pune o jumătate de măr. Aceasta va împiedica prăjiturile să se usuce, cel puţin o perioadă, pentru că va păstra un nivel constant de umiditate în locul în care sunt păstrate prăjiturile.

Un alt secret este să păstraţi un măr în mijlocul a şase, şapte banane sau roşii mai puţin coapte. Împachetaţile într-o pungă de hârtie şi veţi observa că acestea se coc mai repede în numai câteva zile.

Dacă scăpaţi prea multă sare în ciorbă, tăiaţi câteva feli de măr şi aruncaţi-le în oala aflată pe foc. După zece minute le puteţi scoate şi veţi observa că excesul de sare se va diminua.

Bunicii obişnuiau să pună cotoarele de mere pe plita sobei pentru a împarfuma camera. În doar câteva secunde acesta degaja un miros plăcut şi relaxant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *