Ce trebuie să conțină trusa auto de prim ajutor

Potrivit articolului 8 din Codul rutier, ”pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele şi tramvaiele trebuie să fie dotate cu truse medicale de prim-ajutor, triunghiuri reflectorizante şi stingătoare de incendiu, omologate”.

Aşadar orice șofer trebuie să aibă o trusă de prim ajutor la îndemână. Legea nu prevede ce trebuie să conțină aceasta ci doar că trebuie să fie omologată. În caz contrar, amenda este de peste 600 de lei, adica de aproape 20 de ori mai mare decât prețul trusei.

Din păcate, mulți șoferi nu îi acordă trusei medicale o importanță prea mare. Nici Poliția nu mai e interesată prea mult dacă mașinile sunt dotate cu ele. Pe undeva e normal. Sunt foarte puțini cei care știu să o folosească pentru că nimeni nu ne învață cum să acordăm primul ajutor în caz de pericol.

Mai mult, sunt foarte mulți cei care nu știu ce trebuie să conțină o trusă de prim-ajutor astfel încât e posibil să avem impresia că mașina este dotată. Dacă trusa nu este completă, atunci riscăm să primim amendă.

Ca atare, trebuie să știm că o trusă medicală de prim ajutor trebuie să conțină:
•o foarfecă;
•leucoplast, pansamente, comprese și bandaje;
•un dispozitiv pentru respirație gură la gură;
•folie izotermă;
•ace de siguranță
•mănuși.

Potrivit medicilor, toate acestea ar putea opri o hemoragie, ar putea improviza o atelă și ar putea preveni acutizarea multor alte urgențe până la sosirea unui echipaj medical.

Niciodată nu ar trebui să ne gândim că dacă nu știm să folosim trusa nu ar trebui să o avem la noi. Dincolo de faptul că putem primi amendă din cauza lipsei ei, trebuie să avem în vedere faptul că la momentul nefericit se poate afla cineva în jurul nostru care știe să o folosească.

Chiar și în lipsa acestei persoane, putem primi indicații prin telefon când sunăm la 112 sau ne putem suna chiar o cunoștință care are studii medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *