Ce conțin alimentele pentru sugari

Institutul Național de Sănătate Publică a publicat recent rezultatele unui studiu bazat pe conținutul alimentelor pentru sugari și copii mici. Studiul analizează datele trimise de Direcțiile de Sănătate Publică din întreaga țară.

Se pare că alimentele pentru sugari, cele destinate copiilor cu vârstă mică dar și alimentele pe bază de cereale prelucrate conțin nitrați, cadmiu, plub și staniu, însă sub limitele maxime admise. Ca atare, concluzia noastră poate fi că acestea nu pun în pericol sănătatea celor mici însă nu sunt tocmai indicate.

Respectând limitele maxime permise de legislație, aceste produse nu pot fi retrase de pe piață. Evident că oricând pot apărea pe piață produse care încalcă limitele maxime admise astfel încât e recomandat să cumpărați doar produsele cunoscute. Prețul cel mai mic nu ar trebui să conteze atunci când vorbim de sănătatea celor mici.

În aceste produse există și substanțe considerate mai puțin sănătoase dar pentru care legislația nu prevede limite maxime admisibile în consum. De exemplu, studiul arată că produsele analizate au o valoare medie de aluminiu de 0.15 miligrame pe kilogram și valori maxime de 0,98 miligrame.

Legislația românească nu prevede limitele maxime de aluminiu pentru sugari și copii mici. La fel se întâmplă și cu mercurul. Cu toate acestea studiul arată că mercurul se află într-o concentrație sub limita de detecție în cazul tuturor produselor analizate, adica sub 0,005 miligrame pe kilogram.

Concentrația medie de nitrați din produsele analizate este de 18,78 miligrame pe kilogram. Limita maximă în cazul bebelușilor este de 200 miligrame pe kilogram. Ca atare, la acest capitol, produsele comercializate în România stau bine.

În cazul nitriților nu există concentrații maxime legale admisibile. La produsele testate media este de 2,21 miligrame pe kilogram. S-au găsit și produse fără nitriți, iar valoarea maximă găsită este de 21,10 miligrame.

Concluzia acestui studiu este că toate alimentele destinate sugarilor și copiilor mici conțin nitrați, plumb, cadmiu și staniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *